Prin abordarea sa inovatoare în gestionarea resurselor umane, PENNY a obținut, pentru al treilea an consecutiv, titlul de Angajator de Top în România. Distincția, acordată de Institutul Top Employers, reflectă angajamentul PENNY față de întreaga echipă de colegi din țară.

Institutul Top Employers, recunoscut global pentru evaluarea practicilor de resurse umane, certifică organizațiile pe baza evaluărilor riguroase în domenii precum Strategii de resurse umane, Mediul de lucru, Recrutare, Formare, Diversitate și Incluziune. Până în 2024, peste 2.300 de Angajatori de Top au fost certificați în diverse țări și industrii, formând o comunitate angajată în îmbunătățirea practicilor de resurse umane.

În cadrul PENNY România, accentul rămâne pus pe experiența și beneficiile oferite angajaților, promovând dezvoltarea personală și profesională într-un mediu de lucru sigur. Astfel, PENNY continuă să se concentreze pe dezvoltarea pilonului strategic centrat pe oamenii din companie și bunăstarea acestora.

 „Obținerea acestei distincții pentru a treia oară consecutiv este o dovadă a angajamentului și a dedicării echipei noastre.” afirmă Raffaele Balestra, CFO PENNY România. „Suntem mândri că acest efort colectiv este recunoscut la nivel național. Fiecare zi la PENNY este o oportunitate de a îmbunătăți experiența angajaților noștri, concentrându-ne pe dezvoltarea lor și pe crearea unui mediu de lucru care sprijină excelența. Această recunoaștere ne încurajează să continuăm să inovăm practicile noastre de resurse umane și să ne mândrim cu întreaga comunitate de colegi din România.”

Printre beneficiile de care se bucură echipa PENNY se numără următoarele:

  • Asigurare medicală individuală;
  • Zile suplimentare de concediu;
  • Flexibilitate și echilibru între viața personală și cea profesională;
  • Tichete de masă și cadou;
  • Card de cumpărături cu extrabeneficii;
  • Sistem de bonusare pentru performanță.

Cei interesați de oportunitățile de carieră la PENNY, companie recunoscută ca Angajator de Top în România, sunt invitați să viziteze cariere.penny.ro  pentru informații detaliate despre diversele roluri disponibile și beneficiile asociate acestora.

Despre PENNY

PENNY este conceptul de succes al grupului german REWE și unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piața locală în anul 2005. Întreaga rețea este deservită de patru centre logistice situate în localitățile Ștefăneștii de Jos, Turda, Bacău și Filiași. În prezent, rețeaua PENNY în România este alcătuită din 376 magazine la nivel național și o echipă dedicată formată din peste 6.500 de angajați.

PENNY se află printre organizațiile de top care au primit titulatura de Angajator de Top (Top Employer) 2024 în România. Certificarea de Angajator de Top reflectă grija și angajamentul pentru echipă și performanțele în practicile de resurse umane.

Pentru mai multe detalii despre companie, accesati website-ul oficial https://www.penny.ro/

Despre Institutul Top Employers

Institutul Top Employers este autoritatea globală privind recunoașterea excelenței în practicile de resurse umane. Acesta dezvoltă universul muncii prin realizarea unor strategii eficiente în domeniul resurselor umane. Programul de certificări permite companiilor să evalueze și să optimizeze condițiile pe care le oferă angajaților. Înființat cu peste 30 de ani în urmă, a certificat peste 2.300 de organizații din 122 țări. Angajatorii de top certificați au un impact pozitiv asupra vieții a peste 9 milioane de angajați la nivel global.

Institutul Top Employers. Pentru o lume a muncii mai bună.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *