6 instituții de învățământ din București, Brașov și Constanța vor deveni școli model, exemple de bune practici în colectarea separată a deșeurilor reciclabile, într-un nou proiect lansat de ASAP România, denumit Școala ASAP+. Vor urma, până la finalul lui februarie 2024, acțiuni de educare și de conștientizare cu privire la colectarea deșeurilor reciclabile și protecția mediului.

Proiectul Școala ASAP+ ajută astfel instituțiile de învățământ din România să se pregătească pentru a obține statutul de ”Școală Verde” conform cu metodologia prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), unde sunt obligatorii de îndeplinit două funcții: eco educația, prin învățarea experiențială, în școli (re)configurate ca spații prietenoase cu mediul, respectiv implicarea elevilor în rezolvarea problemelor de mediu.

Selecția școlilor partenere a fost realizată în urma unui apel către toate școlile din localitățile ASAP, în vara acestui an. Cele 6 instituții de învățământ parte din această inițiativă sunt: din București – Liceul Teoretic ”Jean Monnet”, Colegiul Național ”Iulia Hașdeu” și Colegiul Național ”Grigore Moisil”, din Brașov – Colegiul Național ”Àprily Lajos” și din Constanța – Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân”.

Dorința de a îmbunătăți infrastructura de colectare separată, disponibilitatea de a susține proiectele și inițiativele ASAP până în aprilie 2024, existența unui contract între școală și o firmă de salubritate și organizarea, anterioară programului, a unor proiecte de protecția mediului au fost printre criteriile pe baza cărora s-au ales cele 6 instituții de învățământ.

Ce acțiuni desfășoară instituțiile de învățământ în proiectul Școala ASAP+?

Probabil cel mai important pas pe care îl au de urmat colegiile și liceele parte din ASAP+ este dotarea cu infrastructura de colectare separată a deșeurilor reciclabile, calibrată corect la dimensiunea clădirii și conform cifrei de școlarizare.

Proiectul include și o parte interactivă, extrem de atractivă pentru liceeni, pentru că pot afla mai multe pe tema sustenabilității, prin activitățile și jocurile propuse de ASAP România, precum Jocul „Adevăr sau Reciclare” cu Alex Zamfir, dar și alți invitați speciali în școala lor, alături de care vor desfășura ateliere de creație.
Nici profesorii nu sunt neglijați, proiectul incluzând și acțiuni pentru ei, precum: implementarea acțiunilor din kitul digital ASAP pentru ”Săptămâna Verde” sau instruirea cu privire la colectarea separată a deșeurilor reciclabile, instruire care include o sesiune dedicată exclusiv școlilor model, alături de partenerii programului ASAP de la Asociația Ecoteca.

Cu toții vor avea, în unitățile de învățământ menționate, toate materialele necesare de informare cu privire la colectarea separată.

Elementul inedit al proiectului Școala ASAP+ este pictura murală ce va fi realizată pe pereții exteriori ai acestor instituții de învățământ, marcate astfel ca școli model. Ilustrația pentru graffiti este realizată de către Radu Crețu, cunoscut în online drept Cracklez.

”Școala ASAP+ e un proiect pe care îl aveam de ceva timp în minte și ne bucurăm că acum îl putem anunța. Suntem curioși să vedem cum vor răspunde cele 6 licee și colegii alese la acțiunile pe care le-am propus pentru următoarele luni. Ne-am concentrat atenția către București, Brașov și Constanța pentru că acestea sunt printre primele orașe în care am avut parteneriate ASAP și menținem o relație strânsă, solidă cu colaboratorii locali”, a precizat Mihaela Tutunaru, coordonator program ASAP.

La finalul proiectului, pentru a evalua procesele și acțiunile implementate în cele 6 instituții de învățământ, ASAP România ia în calcul o serie de criterii calitative și cantitative.

”Când spunem calitativ, ne dorim să existe o implicare a întregii comunități din interiorul școlii în procesul de învățare și de educare despre colectarea separată, să refolosească deșeurile reciclabile, să respecte obligațiile legale cu privire la managementul deșeurilor, să ia în calcul utilizarea de instrumente noi de lucru atât pentru profesori, la clasă, cât și pentru personalul administrativ, precum platforma digitală de management deșeuri, modele de documente utile pe care le pot utiliza în relația cu autoritățile locale sau cu firmele de salubritate etc. Pentru partea cantitativă, vom avea în vedere dacă și în ce fel se completează infrastructura de coșuri de gunoi pentru colectarea corectă a deșeurilor (reciclabile și menajer) din sălile de clasă și din spațiile comune, din interiorul școlilor. În procesul de determinare a deșeurilor colectate în cele 6 școli îi avem alături pe partenerii de la GreenPoint. Suntem curioși să primim feedback-ul tuturor celor implicați în proiect și să vedem rezultatele”, completează Mihaela Tutunaru.

Proiectul Școala ASAP+ este, la acest moment, un proiect pilot, un exemplu de bune practici în comunitățile locale. În funcție de reacțiile comunităților implicate și de rezultatele obținute prin acțiunile desfășurate, ASAP va continua  și va recalibra inițiativele similare pentru viitorul an școlar.

Pentru mai multe informații despre Școala ASAP+, consultați pagina dedicată a proiectului.

***

Parteneri media: Ambasada Sustenabilității în România, Hotnews, Rock FM.

***

Despre ASAP România

ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) este un program de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, de la utilizare la colectare separată și reciclare. Obiectivul ASAP este acela de a contribui activ la promovarea educației pentru mediu în rândul publicului țintă și de a crea cea mai mare infrastructură unitară pentru colectarea separată a deșeurilor în vederea reciclării în toate școlile din România. În prezent, programul e activ în peste 1.600 de școli din 36 de localități și municipii reședință de județ din România, informațiile despre colectare separată și reciclare ajungând la peste jumătate de milion de elevi din ciclurile preuniversitare.

 

ASAP este un program susținut de Lidl România, care contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea designului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.

Toate informațiile despre programul ASAP sunt disponibile pe site-ul oficial ASAP România și pe conturile de social media, Facebook, Instagram și TikTok.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *