08 Februarie 2023. Fabrica de la Arad este cea mai mare investitie a companiei, in valoare de 20 de milioane de euro. Platforma noii fabrici se intinde pe o suprafata de 110.000 metri patrati.

Obiectivul fabricii este sa deserveasca in mod special zona de vest a tarii si sa fie o platforma de dezvoltare de noi produse, fluxul de productie fiind complet automatizat, printr-un proces ce integreaza o serie de roboti industriali. Productia fabricii raspunde cererii pietei de prefabricate din beton, unde nevoia de diversitate creste de la an la an. Capacitatea tehnologica a liniei de productie este de 7.000 de metri patrati de pavele/zi.

Fabrica de la Arad este deosebit de importanta pentru companie, nu doar datorita capacitatii mari de productie, dar mai ales datorita noutatilor pe care le aduce in oferta Elis Pavaje pentru piata romaneasca. Pe langa produsele standard – pavele, dale, borduri, elemente prefabricate din beton pentru garduri si ziduri, elemente de canalizare, aflate in oferta generala a companiei – la Arad se vor dezvolta produse cu finisaje speciale. Romanii isi doresc din ce in ce mai mult amenajari exterioare deosebite, asemenea celor pe care le admira in occident, iar productia de la Arad are ca obiectiv lansarea de noi modele din gama premium.

Fabrica Elis Pavaje de la Arad urmeaza a folosi avantajele energiei regenerabile prin panouri fotovoltaice. Aceasta investitie face parte din strategia de business a companiei de a se orienta spre resurse verzi, mai convenabile, dar si un deziderat de a reduce amprenta de dioxid de carbon si a economisi resursele. Platforma industriala va fi alimentata de un parc fotovoltaic propriu cu o capacitate anuala de 440 MW/h. ce va contribui la protejarea mediului inconjurator prin reducerea emisiilor de CO2 cu 134,2 tone/an.

In prezent, compania se afla in plin proces de recrutare pentru a acoperi cele peste 80 de posturi in departamentele de productie, suport vanzari si logistica. Angajarile vizeaza posturile de inginer automatizari, operatori statie productie, operatori ambalare – sortare, stivuitoristi, laborant, soferi masina cu macara, secretara, muncitori necalificati, responsabil clienti, operator avize, tehnician productie, sef de schimb, mecanic, inginer mecanic, gestionar depozit, personal curatenie.

“Ne dorim ca prin aceasta investitie sa oferim noi oportunitati de angajare oamenilor din zona Aradului. Conditiile de munca sunt la standarde occidentale, asiguram stabilitate si o grila salariala corecta. De asemenea, speram ca aceasta deschidere sa fie privita ca un bilet de intoarcere la cei dragi, pentru profesionistii plecati din tara”. a declarat Emil Gota, directorul general al companiei.

La finalul anului 2022, compania avea 712 angajati in cele 5 fabrici ale companiei din Petresti- jud Alba, Vintu de Jos – jud Alba, Stoenesti jud Prahova, Secuienii Noi – jud Neamt, Arad – jud Arad.

Primele pavele Elis Pavaje la Arad au iesit din productie inca de la finalul anului 2022, iar in prezent linia de fabricatie lucreaza pentru a acoperi comenzile aflate in curs.

Din aceasta luna, persoanele interesate de produse pentru amenajare si distribuitorii de pavele care isi doresc o colaborare, sunt asteptati la fabrica Elis Pavaje de la Arad.

Despre Elis Pavaje

Elis Pavaje este o companie privata 100% romaneasca si un business de familie fondat in 1991 in Petresti, jud. Alba, de Elisiu Gota. Compania comercializeaza prefabricate din beton vibropresat precum dale, pavele, borduri, rigole, elemente pentru gradina si ofera servicii profesionale precum consultanta, proiectare si executie pentru proiecte de infrastructura, proiecte industriale sau comerciale. Compania, liderul pietei din Romania, are peste 200 de parteneri in intreaga tara. Elis Pavaje detine 5 unitati de productie la Petresti si Vintu de Jos (judetul Alba), Stoenesti (Prahova), Secuienii Noi (Neamt) si Arad (Arad).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *