Cluj-Napoca, 10 iunie 2022. Simona Halep și Automobile Bavaria Group au semnat un parteneriat de imagine, bazat pe excelență și performanță în sport și în business.

Jucătoare de top la nivel mondial și câștigătoare a două titluri de Grand Slam, Simona Halep devine ambasador oficial al Automobile Bavaria Group, cea mai mare rețea de dealeri BMW din Europa Centrală şi de Sud-Est, cu 12 dealeri autorizați BMW în România, 5 în Germania și 1 reprezentanță în Viena, Austria.

Prin semnarea acordului de parteneriat, Simona Halep va avea la dispoziție în următorii doi ani cele mai noi modele sport din gama BMW, dar și o limuzină pentru evenimente de protocol. Fiind cunoscută pasiunea Simonei pentru automobilele sport, dorința ei de a testa brandul BMW M, care în acest an aniversează 50 ani de performanță în motorsport, a fost unul dintre argumentele în favoarea asocierii de imagine.

KMT_1579

“Performanța înseamnă totul, atât în sport, cât și în business. Pentru mine, să am alături un partener ca Automobile Bavaria înseamnă să am mereu o garanție a calității și a încrederii. Sunt fericită să fiu alături de idolul meu Gică Hagi în familia Automobile Bavaria. Mă bucur că intrăm în acest parteneriat și că putem construi împreună mai departe”, a declarat Simona Halep.

“Suntem onorați de parteneriatul cu un sportiv excepțional așa cum este Simona. Colaborarea noastră a venit firesc, deoarece ne bazăm performanțele pe aceleași valori: muncă, perseverență și pasiune. În afaceri, ca și în sport, poți să ajungi la excelență doar prin valori solide. Simona a început tenisul în România și a reușit să devină numărul 1 mondial. Și noi am construit business-ul auto pornind din Brașov, construind o rețea națională de reprezentanțe BMW, pe care am dezvoltat-o la nivel european, reușind să atingem performanța de a deveni ”Rolls-Royce Global Dealer of the Year” în 2017, același an în care Simona a ajuns în fruntea clasamentului Mondial WTA”, a declarat Michael Schmidt, președinte și fondator Automobile Bavaria Group.

 KMT_1431

Automobile Bavaria – cea mai mare rețea de dealeri BMW din Sud-Estul Europei

 

Automobile Bavaria Group are experiență de peste 28 de ani pe piața automobilelor premium din România și oferă servicii personalizate de vânzare și post-vânzare, la nivel național. Înființată în anul 1994 la Brașov ca importator BMW pentru România, compania și-a extins portofoliul de branduri, incluzând Rolls-Royce, MINI, BMW Motorrad, Opel și VW. Cea mai nouă marcă importată începând din acest an este INEOS Grenadier, un automobil off-road autentic produs în Europa și prezentat cu mare succes în această lună în București.

De-a lungul timpului, compania a colaborat cu personalități din lumea sportului, a televiziunii sau a filmului, pentru promovarea mărcilor pe care le comercializează în România.

În anul 1997, Automobile Bavaria a pus la dispoziția Majestății Sale Regele Mihai I un autoturism BMW Seria 7 cu ocazia revenirii în țară, ulterior primind titlul de Furnizor Oficial al Casei Regale a României. În anul 2003 a fost semnat acordul de parteneriat cu legenda fotbalului românesc Gheorghe Hagi, ulterior compania fiind alături de multe personalități ale vieții culturale și sportive românești, cum sunt Ilie Năstase sau Ion Caramitru, dar și sprijinind importante manifestări culturale ca Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, programul Sibiu, Capitala Culturală Europeană 2007 sau Festivalul Național de Teatru București.

 

Schmidt Premium Cars – Automobile Bavaria Group

În anul 2004, Automobile Bavaria a organizat prima prezentare a unui model Rolls-Royce în România. Din anul 2010, prin oficializarea parteneriatului cu Rolls-Royce Motor Cars, Automobile Bavaria Group a investit constant în dezvoltarea segmentului de automobile de lux din România și Germania. Grupul deține în București primul service Rolls-Royce autorizat din Europa de Sud-Est, asigurând servicii pentru această marcă pe întreg teritoriul României și în țările învecinate, cu acoperire pe o rază de 1.000 km. În septembrie 2011, prin compania Schmidt Premium Cars, a fost inaugurat showroom-ul Rolls-Royce Motor Cars München, devenind la acea dată al treilea distribuitor Rolls-Royce din Germania. Începând cu anul 2021, Schmidt Premium Cars și-a extins activitatea și în Viena, inaugurând un showroom și un service autorizat Rolls-Royce.

În acest an, Schmidt Premium Cars a fost desemnată pentru cel de-al treilea an consecutiv “Rolls-Royce Regional Dealer of the Year”, pentru performanțele deosebite în regiunea Europa, UK și Rusia. Acest trofeu reprezintă rezultatul activității tuturor celor trei echipe din München, Viena și București.

 

Fundația M&V Schmidt – 12 ani de proiecte culturale, educaționale și de conservare a patrimoniului săsesc

 

Responsabilitatea socială este una dintre prioritățile lui Michael Schmidt, Președintele MHS Holding și al Fundației M&V Schmidt, înființată în anul 2010. De atunci până în prezent, alături de soția sa, Veronica Schmidt, a extins portofoliul de proiecte ale fundației, de la conservarea patrimoniului cultural săsesc, restaurarea unor obiecte de patrimoniu, publicarea unor cărți dedicate culturii săsești, burse educaționale, festivaluri, până la proiecte de cooperare bilaterală româno-germană.

Pentru acest efort continuu, în anul 2015 Michael Schmidt a fost decorat de Președintele Republicii Federale Germania, dl. Joachim Gauck, cu Crucea de merit în grad de Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania.

Și în acest an, Fundația Michael Schmidt va organiza a 10-a ediție a festivalului săsesc Săptămâna Haferland, unul dintre cele mai iubite festivaluri din zonă, care reunește comunitatea săsească și nu numai, timp de o săptămână, în regiunea satelor transilvănene Criț, Roadeș, Viscri, Bunești, etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *